ce penibil, lipsit de sens si ireal suna acest "te rog nu ma uita" candva... si cat de important si plin de spreanta ar putea sa fie aceasta raza de soare.
Un vant naprasnic iar nori-s imobili, apasatori, sufocanti.
Totu-n jur e lipsit de speranta... si vantul te-ndoaie si te rasuceste si nu mai stii ce-i sus sau jos, ce-i stanga sau dreapta, iar norii te strivesc tot mai tare din toate partile si-ti doresti doar, sa fi avut un toiag, o frunza, un diamant sau macar o unghie murdara pe care s-o iei ca punct de sprijin. O putere superioara noua si celor ce n-i se intampla. Ceva ce-ar putea sa fie drept cand toate se apleaca.
Arunca-te de pe pod si nimeni n-o sa-ti simta lipsa.
Nu va fi o lipsa.
No comments:
Post a Comment